Scriitorul Nicolae Sirius vorbind despre adaptarea în ţara soarelui răsare:

Adaptarea…

sau vârsta împlinirilor

Japonia, în comparaţie cu oricare altă ţară de pe continentul european, care, extinzându-se, a format noul conglomerat de ţări bine dezvoltate- SUA, Noua Zeelandă, Australia şi Canada, ar fi putut rămâne o ţară a trecutului dacă din întâmplare n-ar fi luat parte în al doilea război mondial. Acea înfrângere i-a dat de gândit. Până atunci japonezii au avut puţin de furcă cu mongolii, chinezii şi coreenii, care, în număr mic, din când în când, i-au atacat dar s-au retras. Deci, se poate spune că Japonia, o ţară săracă în trecut, n-a reprezentat o adevărată ţintă… Iar izolarea, într-un fel, i-a creat anumite avantaje. S-a dezvoltat spiritual însă (după cum spun izvoarele) odată cu apariţia primului împărat, care, zice-se, a coborât din cer. De-atunci s-a păstrat o evidenţa riguroasă privind scaunul imperial. Lucru nemaiântâlnit la nici o altă naţie. Şi totuşi se pare că în vremuri foarte îndepărtate japonezii au fost vizitaţi de europeni.

Eram într-o zi, la începutul şederii mele aici, pe o terasă când am auzit pentru prima dată cuvântul CASA în japoneză, şi-am tresărit. Am întrebat-o pe soţie ce înseamnă şi mi-a spus că umbrelă. Atunci am vrut să ştiu cum îi spune la CASĂ în japoneză şi ea mi-a spus că IE. (Deci ceva care ”adăposteşte” corpul.) După o vreme am mers să vizitez un muzeu. În faţa acelui muzeu era un complex amenajat să redea viaţa japonezului de odinioară. Ce m-a frapat a fost forma caselor. Arătau ca nişte umbrele (un fel de umbrar) şi erau acoperite cu un fel de trestie. Nu peste mult cineva m-a invitat să văd un cimitir vechi, descoperit din întâplare. Cu acea persoană vorbeam în engleză dar mi-a reţinut atenţia cuvântul BOCI (a boci/plânge) pe care el l-a pronunţat în japoneză de mai multe ori când tot încerca să-l traducă în engleză. Atunci am fost curios să ştiu mai multe lucruri despre acel cuvânt şi respectivul mi-a spus că e un cuvânt vechi, foarte rar folosit şi, că, practic, se referă la cimitir.


Dacă aş fi fost un înstărit m-aş fi prins să fac documentare- o paralelă între două limbi despre care se ştie că sunt neînrudite, cu gândul că undeva poate există un filon, o legătură veche, necunoscută nouă. Numai că la vremea când aceste lucruri treziseră o anume curiozitate în mine mă aflam cu un bicior în barcă şi cu unul pe uscat. Practic nici nu ştiam dacă ar trebui să mă depărtez de ţărm sau să rămân locului.

Ca scriitor, dacă locuieşti într-o ţară a cărei limbă n-o ştii eşti mort. Bine, excluzând faptul că te afli pe-acolo tocmai pentru că vrei să scrii o carte. Dar o scrii în limba ta.

La tot ce m-am gândit atunci, c-ar fi mai bine, în acele condiţii ce implicau supravieţuirea într-o lume nouă pe care încercam s-o cunosc, a fost să păstrez o legătură cu limba maternă. Lucrul acesta poate să pară destul de banal însă are o anume motivaţie, ontologică, ca să spun aşa. Şi ca acest lucru să fie într-un fel şi profitabil, am început să demarez o campanie de schimb cultural, în colaborare cu primăria oraşului unde locuiam. După o vreme am colaborat şi cu ambasada noastră de la Tokio. Am organizat pe o durată de mai mult de zece ani sumedenie de spectacole. Invitând aici de la naişti până la cântăreţi de operă. În aceeaşi perioadă n-am scris în română decât un volum de poezie şi un roman care o să apară în curând. Mi-am tradus în schimb din română în engleză două piese de teatru, am scris o lucrare de religie comparată şi antropologie în engleză (ce-ar fi trebuit să apară de anul trecut dar o să apară anul acesta) şi un roman tot în engleză pe care sper să-l definitivez peste puţin. In rest… a fost viaţa de familie.

Oricum, ţinând cont de faptul că eu sunt român iar soţia japoneză, chiar dacă locuiesc în ţara ei şi trebuie să respect obiceiul casei, pentru că aşa este firesc, totuşi n-am încercat niciodată să adopt mentalitatea de tip japonez. Deci mi-am păstrat acel fel de-a gândi moştenit de la părinţi sau de la ţăranii din satul unde m-am născut.


În felul acesta nu m-am simţit nicodată (nici când am locuit în Australia, Austria, Germania) un om frustrat că nu se poate integra într-o societate, un om care se chinuie să facă pe plac altora, sau un om care s-ar considera în vreo împrejurare inferior pentru că ţara unde s-a născut trece de o bună bucată de timp printr-o stare de criză politică, economică sau de altă natură.


Am văzut uneori la TV documetare despre oameni care au venit aici şi s-au integrat foarte repede. Şi erau într-adevăr bucuroşi. Alţii n-au putut să se integreze şi sufereau din acest motiv. Mie, însă, întreaga lor poveste nu mi-a spus nimic. Asta nu înseamnă c-am găsit ceva rău în bucuria celor care reuşiseră să se integreze sau că n-aş fi avut motiv să-l deplâng pe cel care nu se integrase.

Am scris aceste rânduri, începând cu prima mea vizită în Japonia, urmată de perioada de adaptare, pentru că există acea curiozitate, pe care aproape fiecare din noi şi-o manifestă într-o împrejurare sau alta, de a se întreba cum poate supravieţui, sau se poate integra un om într-o cultură ce-i total diferită de a lui.

Pentru un muzician, un pictor, scultor, sau un specialist în calculatoare, adaptarea e mai uşoară decât pentru un scriitor. Fiindcă scriitorul şi de vrea şi de nu vrea, se vede ca un bumerang ce odată aruncat dar nu şi-a atins ţinta, e pe drumul de întoarcere. Iar acela este limba lui maternă. Pentru că acela îi este cel mai bun punct de sprinjin în ceea ce vrea să comunice în scris. E aceasta o scuză? Nu! Nu-i nici cel puţin o vină. Cine şi-ar părăsi părinţii sau locul unde s-a născut numai ca să vrea să înfrunte necazuri? Şi dacă ar fi să regret acum n-aş reuşi decât să-mi fac mai mult rău.


Şi totuşi, exilul (chiar dacă nu scrii despre el, deşi-i la modă) îţi poate oferi o experienţă de viaţă pe care n-ai avea cum s-o cunoşti altfel. “

luni, 9 decembrie 2013

Balada timpului ce plânge Scenariu Actul II

Scena 1

Acelaşi decor.

Gregor, Soldatul Fără Nume.

Lumină difuză dinspre fereastră, acoperind o parte a camerei.

Soldatul: (Intră pe uşa din partea dreaptă a camerei, încet. Şoptit.) Maiestate...

Gregor: (Căutând să se trezească.) Cine-i?

Soldatul: Maiestate! Eu sunt! (Gregor, se ridică anevoie de pe fotoliu.) Am găsit...

Gregor: Găsit, ce?

Soldatul: (Rar. Şoptit.) Ce nici nu mi-aş fi imaginat...

Gregor: Imaginat, ce?

Soldatul: C-o să găsesc!

Gregor: (Mirat.) Ce-ai găsit?

Soldatul: (Încet.) O tăbliţă!

Gregor: (Surprins.) Tăbliţă? (Pauză.) Ce tăbliţă?

Soldatul: (Pe-acelasi ton.) Au inventat o scriere nouă!

Gregor: (Mirat.) Scriere nouă? (Pauză.) Cine a inventat-o?

Soldatul: Contele Marut, avocatul Dalario, vistierul Patrin şi Arat, preotul.

Gregor: (Venind spre soldat.) Când au inventat ei aşa ceva?

Soldatul: Ieri, Maiestate. Totul fusese aranjat dinainte. Totul!

Gregor: Aranjat?

Soldatul: Totul!

Gregor: Şi, tu? Cum de ai...

Soldatul: Alaltăieri, l-am auzit pe avocatul Dalario şoptindu-i ceva preotului Arat.

Gregor: Şoptit? (Pauză.) Ce i-a şoptit?

Soldatul: (Rar. Încet.) Să nu uite... că...

Gregor: (Puţin agitat.) Să nu uite, ce?

Soldatul: Că mâine trebuie sâ se întâlnească.

Gregor: Unde să se întâlnească?

Soldatul: În biserică...

Gregor: În biserică? (Pauză.) Mâine?

Soldatul: Maiestate, avocatul Dalario i-a şoptit preotului Arat, alaltăieri.

Gregor: Asta mi-ai spus-o!

Soldatul: Deci mâine, la care se referise avocatul, a fost ieri.

Gregor: Le cam încurci...!

Soldatul: Cum să le-ncurc, Maiestate?!

Gregor: De ce nu mi-ai spus direct că a trebuit să se întâlnească,
ieri.

Soldatul: Cum să vă spun că avocatul Dalario i-ar fi cerut preotului Arat să se întâlnească ieri!

Gregor: (Puţin mai tare.) Şi?

Soldatul: Parcă-l aud pe avocat. (Imitând vocea avocatului.) "Până aici i-a fost!"

Gregor: Cui?

Soldatul: (Apăsat.) Se uita spre palatul Maiestăţii Voastre.

Gregor: Aha!

Soldatul: La despărţire avocatul Dalario i-a mai spus o dată preotului Arat să nu uite de ziua de mâine. Şi că el vrea să intre în biserica până se va lumina...

Gregor: Aha!

Soldatul: Dar eu?

Gregor: Tu, ce?

Soldatul: Am ajuns în biserică înaintea avocatului.

Gregor: (Satisfăcut.) Şi?

Soldatul: Parcă-l văd pe avocatul Dalario intrând pe uşa bisericii, speriat, dar văzăndu-l pe preotul Arat că iese din altar, singur, să-l întampine, i-a strigat: "Am adus-o în braţe de la zeţărie." Preotul n-a zis nimic, dar a râs...

Gregor: Pe cine adusese-n braţe?

Soldatul: Tăbliţa, Maiestate.

Gregor: Aha! Şi?

Soldatul: A citit-o preotul pe nerăsuflate, s-a arătat mulţumit, i-a tras o slujbă, repede, şi l-a invitat pe avocat să-l urmeze că sunt aşteptaţi la palat.

Gregor: De mine?

Soldatul: Nu, Maiestate!

Gregor: De cine, atunci?

Soldatul: De Contele Marut şi vistierul Patrin.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Vă daţi seama cât de greu mi-a fost, Maiestate?

Pauză.

Gregor: Greu. Da.

Soldatul: Singur între sfinţi!

Gregor: (Surprins.) Ce vrei să spui?

Soldatul: Şi-acum m-apasă acel sentiment. (Pauză.) Avocatul a ieşit primul. Preotul a mai stat un minut, să nu fie văzuţi c-au ieşit împreună, a stins lumina, a închis uşa şi...

Gregor: Şi?

Soldatul: Când dau să ies... din faţa altarului... doi ochi, privindu-mă fix.

Gregor: Da', cine mai fusese în biserică?

Soldatul: Exact la asta m-am gândit şi eu atunci! (Pauză.) Şi-am zis că mor cu el de gât... (uitându-se atent la Gregor) oricare ar fi el!

Gregor: Şi?

Soldatul: Beznă, de zice-ai că-ţi coase pielea cu ea...

Gregor: Nu se luminase!

Soldatul: Iau un scaun în mână... Şi dau să-i crap capul cu el!

Gregor: (Curios.) Şi?

Soldatul: Şi-aud un ecou puternic... (Gregor se uită atent la el, înfricoşat.) Şi-un picior al scaunului, rupt în două, s-a-ntors din locul în care am lovit şi mi-a spart capul.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Mă dezmeticesc şi văd aceeaşi ochi, la numai un pas de mine, pe podea, de-acum nemişcaţi.

Gregor: L-ai omorât!

Soldatul: Aşa am crezut şi eu la început. Dau s-ating persoana, dar nimic... nimic în jur...

Gregor: (Înfricoşat.) Fusese spiritul...

Soldatul: Aşa am zis şi eu, Maiestate, la început. Bâjbâi în jur, dau de o lumânare, o aprind, şi ce credeţi...

Gregor: Ce să cred...?

Soldatul: Persoana, nicăieri...

Gregor: Eu ce ţi-am spus? Fusese spiritul!

Soldatul: Sting lumânarea...

Pauză.

Gregor: Şi?

Soldatul: Aceeaşi ochi!... (Pauză.) Îmi pierdusem tot curajul...

Gregor: Fireşte!

Soldatul: Aprind din nou lumânarea şi-ncep să mă uit... să mă uit atent...

Gregor: Ce să vezi tu spiritul...!

Soldatul: M-am prins atunci să mă rog...

Gregor: Trebuia de la început sa te rogi!

Soldatul: Un val parcă mi s-a ridicat de pe faţă... şi, pe duşumea, în locul unde fuseseră acei ochi...

Gregor: (Priveşte îngrozit.) Ce...?

Soldatul: Erau acum... neclintiţi... ochelarii preotului.

Gregor: (Vexat) Tâmpitule! Şi tu în ce-ai lovit?

Soldatul: În masă, Maiestate!

Gregor: (Nervos.) În masa de rugăciune din altar?

Soldatul: Doar ce v-am spus, Maiestate... Beznă, de ziceai că-ţi coase pielea cu ea!

Gregor: (Mergând agitat.) Mă ţii o oră să-mi spui c-ai început să distrugi biserica, în loc să-l urmăreşti pe preot să vezi ce face!

Pauză.

Soldatul: Am făcut ce-am făcut şi-am ieşit tot pe unde-am intrat.

Gregor: Şi?

Soldatul: Când am ajuns la palat, ei deja intraseră...

Gregor: Garda nu i-au oprit?

Soldatul: M-a oprit numai pe mine!

Gregor: Şi?

Soldatul: (Privindu-l pe Gregor, atent.) Le-am arătat ochelarii
preotului, pe care, i-am luat din altar şi le-am spus că preotul m-a trimis după...

Gregor: (Plimbându-se nervos prin cameră.) Aha!

Soldatul: Trag cu urechea pe la uşi şi-l aud pe preot: "Aici simt eu că nu-i bine. Mai bine să mergem în sala de armură. Acolo nimeni nu intră."
Gregor: Iată, Sfinţia Sa, de ce se ţine!

Soldatul: Eu, cum am auzit că-şi schimbă locul, am şi ajuns înaintea lor acolo şi m-am ascuns într-un rastel.

Cineva bate la uşă. Soldatul se uită la Gregor speriat. Relina întră încet.

Relina: (Lui Gregor.) Nici acum nu dormi?

Gregor: (Arătănd spre soldat.) Doar ce mi-a adus veşti! (Apropiindu-se de Relina. Aproape şoptit.) Se-ntoarce trecutul. Îl simt. Vine ca un fluviu...

Relina: Nu înţeleg ce vrei să spui...

Gregor: Ai înţelege dacă ai fi în locul meu! Mergi la culcare... Aici, timpul, presimt că doar în sens invers, de-acum, o să se-nvârtă.

Relina: Ce mă surprinde e felul tău poetic ce doar în seara aceasta te-ai prins să-l foloseşti.

Gogore: (Făcându-i semn soldatului să continue.) Ascultă, să vezi de ce nu pot dormi!

Soldatul: (Imitându-l pe preot.) "Până aici i-a fost!" (Relina tresare.) Iertare, Maiestate. A fost vocea preotului Arat.

Relina:(Nelămurită.)A cui...?

Soldatul: A preotului Arat.

Gregor: Şi preotul de crezi tu c-a scos din tigva lui această frază?

Soldatul: Să poată, indirect, dar clar, să se refere...

Gregor: La cine?

Soldatul: La Maiestatea Voastră!

Gregor: (Privind-o fix pe Relina.) Vezi?

Soldatul: (Imitând vocea avocatului Dalario.) "De-asta sunt convins! (Relina tresare din nou.) N-a mai fost vocea preotului, Maiestate. A fost vocea avocatului Dalario.

Relina: E ciudat cum povesteşti!

Gregor: (Întorcându-se spre soldat.) Şi ce-a vrut avocatul să confirme când, apăsat, da-n şoaptă, a rostit cuvintele "De-asta sunt convins?"

Soldatul: Acelaşi lucru pe care preotul deja-l spusese!

Gregor: Şi care-i acel lucru?

Soldatul: Acesta, Maiestate... (Înmânându-i tăbliţa.) Complot! Coomplot!

Gregor: (Întorcându-se spre Relina) Vezi?

Relina: Anume, ce?

Gregor: (Înmânându-i tăbliţa.) Cum stau lucrurile!

Relina: Le văd în fiecare zi.

Gregor: Le vezi, dar eşti prea tânără şi nu le şi înţelegi!

Relina: Chiar şi numai o crimă dacă vezi, îmbătrâneşti! Or, de când sunt aici...

Gregor: (În timp ce scoate dintr-un dulap o hartă.) Nu eşti de prea mult timp aici şi tocmai de-asta nu înţelegi!

Relina lasă tăbliţa lângă bar, face câţiva paşi, oprindu-se în faţa clepsidrei pe care o întoarce cu sus-n jos, răsuceşte în sens invers limbile uriaşului ceas suspendat pe perete, ia tăbliţa, iese repede pe uşă, se-ntoarce, îşi ia paharul de coniac, şi ramâne tăcută, privind pe fereastră.

Soldatul: Maiestate!!!

Gregor: (Întorcându-se pe călcâie.) Ce-i?

Gogore: Maiestatea Sa (arătând spre ceas şi spre clepsidra) a stricat ordinea timpului!

Relina: (În timp ce Gregor se-ndreaptă spre clepsidră, Relina ia clopoţelul de argint de pe masă şi i-l înmânează. Gregor o priveşte tăcut.) Sună o dată din el! (Gregor pune clopoţelul în buzunar, se uită la ceasul de pe perete; şi, cu grijă, începe să-i aşeze limbile în locul de unde fuseseră deplasate.) Sună o dată din clopoţel, ca să am şi eu soarta celor nevinovaţi care au trecut pe aici şi i-ai trimis în temniţă sau la moarte, fiindcă n-am putut decât în taină să-ncerc suferinţa lor!

Gregor: (Aspru.) Împăraţii nu fac crime! (Soldatului.) Continuă!

Soldatul: Atunci preotul Arat a spus încet "De-o vreme mă gândesc numai la el. Îmi stă-n gând ca un ghimpe! Crede el că n-o să se termine şi cu circul ăsta?"

Gregor: (Apropiindu-se de soldat şi uitându-se fix în ochii lui.) A spus Arat, preotul, acest lucru exact cum mi l-ai redat acum, cuvânt cu cuvânt?

Soldatul: (Sigur.) Da, Maiestate!

Gregor: Şi dacă greşti?

Soldatul: Nu greşesc, Maiestate!

Gregor: (Sună din clopoţel de patru ori şi Gogore apare-n uşă.) Dormi, Gogore?

Gogore: (Vinovat.) Dormeam, Maiestate.

Gregor: Dormi! Şi de complot nu ştii nimic!

Gogore: (Frecându-se la ochi.) Care clopot, Maiestate?

Gregor: (Furios.) Complot! Complot, idiotule!

Gogore: (Speriat.) Împotriva cui, Maiestate?

Gregor: (Dezgustat.) Împotriva ta, un complot într-adevăr ar fi cu neputinţă!

Gogore: Şi eu nu-s bun de nimic, Maiestate?

Gregor: Gura! Şi caută ce trebuie!

Gogore: Ce să caut, Maiestate?

Gregor: Ce se întâmplă când preotul te visează.

Gogore: (Cască.) Ce preot m-a visat...

Gregor: (Nervos.) Pe mine m-a visat!

Gogore: (Ca pentru sine.) Ce preot!... să n-aibă el nimic mai bun în noaptea asta de făcut ...

Relina se-opreşte-n faţa uşii, se-ntoarce, râde înfundat şi apoi iese.
Gregor îi face semn soldatului să continue.

Soldatul: De trei ori a venit un soldat să le spună ca nu-i nici o primejdie.

Gregor: (Privind încruntat spre soldat.) Nici o primejdie, nu?

Gogore: (Apropiindu-se de Gregor în timp ce citeşte dintr-o carte.) "Când preotul te visează, dar nu te cunoaşte..."

Gregor: Vezi ce se întâmplă dacă te cunoaşte.

Gogore: "Când preotul te-a visat numai o dată..."

Gregor: (Soldatului.) O singură dată a zis că m-a visat?

Soldatul: Exact, Maiestate.

Gregor: (Lui Gogore.) Vezi ce se întâmplă...

Gogore: (Trist.) Maiestate... nu-i lucru curat!

Gregor: Limpezesc eu lucrurile, nu te îngrijora, Gogore!
(Soldatului.) Şi cu circul ce-a vrut să zică preotul?

Soldatul: Că trebuie să se termine odată şi cu acest circ!

Gregor: Aha!

Soldatul: Deodată, am făcut uşa să scârţâie.

Gregor: (Surprins.) Care uşă?

Soldatul: (Înaintează şi-şi aruncă o privire rapidă pe fereastra, făcând un semn spre locul despre care vorbeşte.) Uşa de la rastelul de armament.

Gregor: Nu mai înţeleg nimic!

Soldatul: Nu v-am spus, Maiestate, că m-am ascuns în rastelul de armament? Şi, cum stăteam acolo ghemuit, privind pe gaura cheii, uşa a scârţâit. (Pauza. Gregor îi face semn să continue.) Preotul s-a uitat imediat spre uşă... şi...

Gregor: Şi?

Soldatul: Şi-a venit în faţa uşii. Şi s-a oprit. (Gregor se-arăta curios.) Şi-a aranjat sutana... şi...

Gregor: Şi?

Soldatul: Şi-a-nceput încet să mângâie uşa.

Gregor: La dracu!

Soldatul: Dar când preotul atingea uşa, credeam că mâna lui cade ca un baros pe capul meu.
Gregor: La dracu! (Văzând că soldatul nu mai zice nimic.) Te-a văzut?

Soldatul: Nu, Maiestate. Preotul a mai stat în faţa uşii o vreme şi...

Gregor: Şi?

Soldatul: Apoi s-a prins să se roage ca uşa să nu mai scârţâie.

Gregor: (Scârbit.) La dracu!

Soldatul: Avocatul... Dalario, atunci, a venit lângă preot şi i-a şoptit să termine mai repede ce are de spus uşii, că nu-i exclus să apară din spatele ei diavolul.

Gregor: A ştiut avocatul că tu eşti acolo?

Soldatul: (Calm.) Nu, Maiestate.

Gregor: (Mirat.) Atunci?

Soldatul: În timp ce a spus acest lucru, avocatul si-a aruncat o privire spre camera Maiestăţii Voastre.

Gregor: (Nervos.) Au mai discutat mult?

Soldatul: Contele Marut, văzând că preotul s-a supărat, i-a făcut un semn avocatului Dalario să-l lase pe preot să termine ce-a început.

Pauză.

Gregor: Şi?

Soldatul: Nu ştiu ce-am făcut, dar uşa a scârţâit din nou. Atunci să-l fi văzut pe preot căzând în genunchi, cerându-i în acelaşi timp avocatului să se roage.

Gregor: (Surprins.) S-a rugat şi avocatul în faţa uşii.

Gogore: Maiestate...

Gregor îi face semn să aştepte.

Soldatul: Avocatul nu s-a rugat prea mult pentru că a intervenit vistierul Patrin puţin agitat, spunându-le că vipera în orice moment poate să se facă văzută.

Gregor: (Îi face semn lui Gogore să se apropie. Relina intră. Îşi ia paharul de coniac şi priveşte pe fereatsră.) Aha!

Gogore: Am găsit, Maiestate. (Citeşte dintr-o carte.) Circarul nu iubeşte visul.

Gregor: Tălmăceşte-mi!

Gogore: Cartea zice: Prostul nu moare înţelept!

Gregor îi face semn soldatului să continue.

Soldatul: Atunci a apărut generalul Garot!

Gregor: (Total surprins.) Ăsta pe unde a mai intrat...

Soldatul: Nu ştiu, Maiestate, dar era transpirat şi, de cum a ajuns în faţa lor, le-a spus că nu se mai poate şi că trebuie să facă totul, ca să iasă din impas. Atunci avocatul Dalario a bătut încet cu pumnul în masă şi le-a spus că, dacă nu se grăbesc, în curând toţi o să-şi piardă viaţa şi n-o să mai fie nimeni în stare să apere legea.

Gregor: Auzi cum le suceşte avocatul mintea!

Soldatul: Dar preotul a zis că el nu poate muri la un loc cu ei.

Gregor: (Surpins.) Nu?

Soldatul: (Zâmbind.) Avocatul Dalario l-a întrebat într-o formă voalată: "Conform căror legi Înălţimea Voastră nu poate muri la un loc cu noi, dacă ar fi să murim pentru aceeaşi cauză?"

Gregor: (Curios.) Şi?

Soldatul: Preotul s-a aplecat peste masă, ca şi cum ar fi vrut să-i spună ceva avocatului, dar când acesta şi-a întins gâtul să-şi ducă urechea mai aproape de gura preotului, l-a lovit peste faţă de câteva ori, scurt, spunându-i în acelaşi timp că el e Trup din Trupul Celui de Sus.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Pune avocatul mâna pe pistol, dar generalul Garol îl previne printr-un semn să-şi pună pistolul la loc, în timp ce începe să-i vorbească pe un ton calm: "Ce ne-am face fără religie?"

Gregor: Şi?

Soldatul: Vistierul Patrin a sărit ca ars...

Pauză.

Gregor: De ce?

Soldatul: (Imitându-l pe vistier.) "De n-aş fi eu, nu ştiu ce s-ar întâmpla cu religia..."

Gregor: Cum aşa?

Soldatul: Exact aşa la întrebat si generalul Garont: "Cum aşa?" Văzând însă că vistierul nu mai zice nimic, generalul Garot a continuat "Vorbeşti de parcă religia s-ar fi născut în vistieria dumitale?"

Gregor: (Scoţând clopoţelul de argint din buzunar şi aşezându-l pe masă.) Şi?

Relina, fără să fie observată, ia clopoţelul şi părăseşte camera.

Soldatul: Pentru fiecare cuvânt pe care generalul l-a mai spus a bătut şi cu mâna pe tocul pistolului, spre a fi mai bine înţeles, şi-a plecat.

Gregor: Unde?

Soldatul: Să-l aducă pe împărat.

Gregor: Pe mine?

Pe hol, clopoţelul de argint sună o dată. Relina intră neobservată pe o uşă laterală şi-şi ia paharul de coniac din care bea încet, uitându-se pe fereastră. Gregor tresare. Uşa este deschisă larg şi cineva aşteaptă-n faţa uşii.

Gregor: (Se caută prin buzunare. Se-apropie de masă, căutând clopoţelul.) A fost o greşeală... (Uşa se închide încet.) Caută clopoţelul, Gogore, că fără el sunt mort.

Papace: (Bate la uşă şi intră încet.) Maiestate...

Gregor: Cineva a furat clopoţelul, Papace!...

Papace: Cum să-l fure, Maiestate...

Gregor: Parcă mi-a luat sufletul...

Relina: (Încet.) Ţi l-ar fi luat, daca-ai fi avut!

Gregor: Ce fac eu acum...

Relina: (Lui Gregor.) Dacă nu vrei să dormi, eu merg la culcare.

Gregor: S-a luminat, Papace?

Papace: Cine să se lumineze, Maiestate?

Gregor: (Nervos.) Afară… s-a luminat?

Papace: Nu s-a luminat, Maiestate, dar am auzit clopoţelul sunând, de data aceasta pe hol, şi n-am ştiut ce s-a întâmplat.

Gregor: Cineva l-a luat. Dar cine? Aici am fost patru. Eu, Gogore, Relina şi acest soldat. Şi, deodată, clopoţelul sună pe hol. Poate tu l-ai luat, Papace.

Papace: Cum să-l iau eu, Maiestate, dacă n-am fost aici, când a dispărut...

Gogore: (Citind dintr-o carte.) Când clopoţelul de argint dispare...

Gregor: (Privindu-l nervos.) Caută clopoţelul, Gogore, nu-mi citi din cărţi.
Relina: (Ieşind.) Dacă aşa l-ai învăţat să caute!...

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Dacă şi acum clopoţelul o să sune pe hol, înseamnă că Relina l-a luat.

Papace: Să facă Maiestatea Sa o asemenea glumă?

Gregor: Simt că nu mai am suflet! (Pauză.) Chiar acum, când bandiţii pregătesc un complot împotriva mea.

Papace: Am auzit, Maiestate!

Gregor: (Surprins.) Auzit?

Papace: Nici n-am mai putut să dorm...

Gregor: Da' când ai auzit?

Papace: În noaptea aceasta...

Gregor: Şi de ce n-ai venit să-mi spui?

Papace: Cum să vă deranjez, Maiestate?!

Gregor: Deranj? Asta-i deranj? Trebuia să-ţi faci datoria!

Papace: Cum să vă întrerup când vorbeaţi...

Gregor: Acest soldat doar ce mi-a adus veşti...

Papace: Ştiu, Maiestate, şi eu mi-am astupat urechile când l-am auzit...
Gregor: (Total surprins.) Auzit? Da' ce, ai tras cu urechea pe la uşă?

Papace: Nu, Maiestate! Nu v-am spus că dormeam...

Gregor: Şi?

Papace: Păi, când auzi o asemenea veste, mai poţi să dormi?

Gregor: Da' cine-a venit să-ţi spună? (Soldatului.) Cine mai ştie...

Soldatul: Nu...

Papace: (Întrerupându-l.) Cine să vină, Maiestate, dacă-i secret!

Gregor: Fă-mă să înţeleg... (Lui Gogore, în timp ce acesta scoate dintr-un dulap o pereche de cizme, uitându-se-n ele.) L-ai găsit Gogore?

Gogore: Nici în cizme nu-i!

Papace: Am ascultat la radio, Maiestate.

Gregor: Când?

Papace: Când vorbeaţi cu soldatul.

Gregor: Fă-mă să-nţeleg...

Papace: Oront, administratorul...

Gregor: Ce-i cu Oront? Oront e în temniţă!

Papace: (Bâlbâindu-se.) Când am fost adus să vă cânt acel cântec care era cât pe-aci să-mi poarte ghinion, dacă Maiestatea Voastră...

Gregor: Lasă asta...

Papace: El mi-a spus că...

Gregor: (Întrerupându-l.) Oront?


Papace: Da, Maiestate.

Gregor: Continuă!...

Papace: Că i-aţi cerut... s-audă tot omul de rând...

Gregor: Ce să audă omul de rând?

Papace: Cum plânge timpul.

Gregor: Eu? I-am cerut eu?...

Papace: Aşa mi-a spus..

Gregor: Oront?

Papace: Chiar ieri mi-a spus-o!

Gregor: Ieri?

Papace: Ieri!

Gregor: Când anume, ieri?

Papace: Înainte să fim primiţi de Maiestatea Voastră!

Gregor: Şi chiar dacă ţi-a spus acest lucru, cum a putut tot omul de rând, cum zici tu, să audă, dacă tu mi-ai cântat între aceşti patru pereţi?

Papace: Iata, Maiestatea Voastră cum întoarce lucrurile... (Gregor îl priveşte total surprins.) Nu Maiestatea Voastră i-a cerut lui Oront să instaleze în palat receptoare la fiecare pat în parte să ne intre în cap bine şi când dormim, ceea ce vorbiţi?

Gregor: (Stupefiat.) Receptoare?

Papace: Staţia radio a rămas deschisă de ieri... L-aţi trimis pe Oront în temniţă şi el n-a mai avut cum s-o oprească. De-asta v-am auzit în noaptea aceasta când vorbeaţi cu soldatul...

Gregor: (Bâlbâindu-se.) Aşa? Îl omor! Să ştie tot omul de rând ce face împăratul... (Clătinându-se.) Gogore! (Gogore vine şi îl ajută să se aşeze pe fotoliu.) ... Şi nimeni să nu-mi spună...

Papace: Complotul de-aici a pornit!

Gregor: (Delirând.) Auzi ce-mi lipsea!!!

Lumina se stinge.




Scena 2


Interior de atelier.
Relin, Pengo.

Relina: (Arătând clopotelul.) I-am furat clopoţelul!...

Pengo: Şi dacă află?

Relina: Ştie. Îl caută...

Pengo: Nu ştie cine l-a luat?

Relina: Ştie. Da' se preface că nu ştie! Aşa cum s-a prefăcut ieri că n-a văzut...

Pengo: (Aşezându-şi şevaletul.) Prefăcut?... Ce s-a prefăcut că n-a văzut?

Relina: Când ai făcut acea reverenţă şi ai zis "Încântat..." privindu-mă fix. Toată noaptea am plâns.

Pengo: (Surprins.) Cum să plângă Maiestatea Voastră?

Relina: Simplu. Gândindu-mă la ce-am zis...

Pengo: (Timid.) Da', Maiestate...

Relina: Nu trebuia să-ţi spun... Să-ţi spun că poţi fi încântat şi de ceea ce nu vezi... Dar mă pierdusem!... O singură dată cineva, în acest palat unde se vorbeşte numai de moarte şi de putere, m-a privit cu ochii lăcrimând de durere. Mi-era teamă să nu se răzbune Gregor pe tine. În schimb, a chemat servitoarele şi-ai văzut ce-a urmat... N-a ştiut cum să-şi mai ascundă furia...

Pengo: (Încurcat.) Maiestate, da' eu...

Relina: Numai prin gelozie încearcă să-şi arate sentimentele...

Pengo: Cine?

Relina: (Apropiindu-se de Pengo.) Nici asta nu ştii?

Pengo: (Scuzându-se.) Cum aş îndrăzni, Maiestate...

Relina: Nu îndrăneşti, fiindcă tata m-a vândut?

Pengo: V-a...?

Relina: Cum altfel m-ar fi cumpărat Gregor?

Pengo: V-a...?

Relina: O copilă eram...

Pengo: Nu pot să cred că Maiestatea Voastră a fost cumpărată...

Relina: M-a...! Şi de-asta i-am oferit doar ce-a cumpărat!

Pengo: Doar ce-a cumpărat?

Relina: (Ironic.) Cum să-i ofer şi sufletul dacă mi-a cumpărat numai trupul!

Pengo: (Oferindu-i scaunul să pozeze.) Maiestate...

Relina: Nu!

Pengo: Un portret, ca pentru Maiestatea Voastră...

Relina: (Luând pânza de pe şevalet.) Ar fi o tortură pentru mine...

Pengo: Tortură?

Relina: Pentru tine, nu?

Pengo: Nu!

Relina: Cum, nu?

Pengo: Faptul de-a fi ales să lucrez pentru Maiestatea Sa Gregor să fie o turtură?

Relina: (Luându-i pensulele din mâna.) Tocmai!

Pengo: Tocmai Maiestatea Voastră să spună acest lucru?

Relina: (Trăgându-l aproape.) Dacă ce-ai fi vrut să spui ieri n-aş fi înţeles... astăzi mă puteai acuza.

Pengo: Şi ce o să spună Maiestatea Sa Gregor?

Relina: Maiestatea Sa e la subsol.

Pengo: Subsol? Ce subsol?

Relina: A fost trădat!

Pengo: Trădat? (Pauză.) Când?

Relina: Noaptea trecută.

Pengo: Cum, Maiestate? Maiestatea Sa Gregor? Cel mai important...

Relina: Important?

Pengo: Până şi adâncul viselor îl interpreta!...

Relina: A, de-asta suferea poporul... Suferea că n-are visele interpretate! (Pauză.) Tu n-ai auzit aseară, când acel Soldat Fără Nume i-a adus vestea că-i trădat?

Pengo: Am auzit, Maiestate, că mi-a instalat Oront un receptor sub pernă cât capul meu de mare, de-aud şi scârţâitul pantofilor Maiestăţii Sale.

Relina: Şi-atunci?

Pengo: Da' pot să cred?

Relina: Cum, nu?

Pengo: A fost doar o înscenare Maiestate! Au probat microfoanele...

Relina: (Zâmbind.) Sigur?

Pengo: Cel puţin eu aşa cred!

Relina: (Trăgându-l lângă ea.) Uită-te în ochii mei când vorbeşti...

Pengo: (Încercând să se retragă.) Maiestate...

Relina: Vreau să văd dacă spui adevărul...

Pengo: Nu pot...

Relina: Ce vrei să-mi spui prin asta?

Pengo: (Aproape plângând.) Când mă gândesc la Maiestatea Sa Gregor...

Relina: În loc să te bucuri că nu trebuie să te mai gândeşti la el!...

Pengo: (Îndepărtându-se.) Chiar şi acolo, la subsol, în acel loc unde orbecăie vieţuitoare care nu ne sunt pe plac, o să-l urmez!

Relina: (Nervoasă.) Trezeşte-te!

Pengo: Maiestate!... Eu, pictor angajat...

Relina: (Ironic.) Înţeleg! Că şi Papace a fost angajat să cânte celor care pleacă de-aici. Oramov să ne amintească de timpul când a condus Orchestra Albastră, ce intona numai pentru cei ce apuneau aici şi răsăreau, după cum spunea el, în partea cealaltă. Almon să descifreze viitorul şi trecutul ce-i văzut de el în palmă. Iar Gogore să citească lucruri pe care nici o minte normală nu poate să le înţeleagă! (Pauză.) Şi iată-l pe Gregor!

Pengo: (Întorcându-se brusc.) Unde-i Maiestatea Sa?

Relina: În fiecare din voi!...

Pengo: (Punându-şi mâinile la ochi.) Oh...

Papace intră. Se uită-n jur, atent. Aruncă vioara din mână.

Relina: Nu fi trist, Papace. Mai bine ne-ai cânta ceva frumos...

Papace: (Rece.) Dac-ai mai ai fost împărăteasă, da!

Pengo: (Uitându-se spre Papace.) Cum poţi vorbi aşa?

Papace: Gregor a fugit! A luat cu el tot ce-a putut...

Pengo ia în braţe şevaletul şi se repede spre uşă. Lumina se stinge.



Scena 3

Interior de subterană

Gregor, Gogore.

Gregor: Cizmele... Unde-mi sunt cizmele, Gogore?

Gogore: (Ţinând în mână o lumânare aprinsă.) Aici, Maiestate.

Gregor: (Uitându-se atent la cizme.) Nu le-ai mai şters de praf de-un an.

Gogore: Nu văd aproape nimic... Maiestate. Şi-i şi foarte strâmt aici.

Pauză.

Gregor: Ai luat tot?...

Gogore: Am luat ce-am putut, Maiestate.

Gregor: Te-am întrebat dacă ai luat tot, nu dacă ai luat doar ce-ai putut... (Pauză.) Să nu-ţi vină să crezi... trădare, aşa peste noapte! (Pauză.) Dacă găseai tu clopoţelul, era altceva... M-am slujit de el o viaţă întreagă şi exact în momentul în care sunt trădat, caut clopoţelul să-l sun şi nu-i. (Pauză.) Am sunat vreodată, să nu apară cineva în uşă să-mi execute ordinul?

Gogore: Nu, Maiestate.

Gregor: Şi? Cine-i vinovat?

Gogore: Nu l-am găsit, Maiestate.

Gregor: Am eu, aşa, o presimţire... (Pauză.) Ia mai caută-te prin buzunare, poate din greşeală, ai pus clopoţelul...

Gogore: (Întorcându-şi buzunarele pe dos.) Nu e, Maiestate.

Gregor: Nu se poate ca persoana care a luat clopoţelul să nu-l folosească-n curând. (Pauză.) Să nu găseşti tu un loc mai bun... M-ai adus în această văgăună... că n-o să pot nici să-mi trag sufletul, dacă va fi să... (Pauză.) Mai fă câte ceva, nu te uita aşa la mine... Mai gândeşte-te ce-i de făcut, că altfel prosteşti... (Gogore începe să şteargă praful de pe cărţi.) Le-ai luat pe toate?

Gogore: Le-am luat, Maiestate.

Gregor: Numără-le! Vezi să nu fie vreuna lipsă... (Pauză.) Le-am luat cărţile, le-am luat totul! (Pauză.) Unde să fie acel soldat? Poate l-au prins...

Gogore: Nu cred!

Gregor: De ce nu vine măcar să-mi spună în ce tunel trebuie să ajung. (Pauză.) Tu spui că primul tunel e plin de tancuri...

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Au ajuns bandiţii înaintea noastră!

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: (Uitându-se printre lucruri.) Ceasul! Unde-i ceasul, Gogore?

Gogore: (Luând fiecare obiect în parte.) Nu-i, Maiestate.

Gregor: (Nervos.) Nu trebuia, mai întâi, să iei ceasul?

Gogore: (Vinovat.) Da, maiestate.

Gregor: Spune-mi, acum cât e ceasul!...

Gogore: Nu ştiu, Maiestate.

Gregor: Cât să fi trecut de când suntem aici?

Gogore: O oră.

Gregor: Şi cât arăta ceasul când am plecat?

Gogore: Când acel soldat v-a spus că Maiestatea Sa Relina a stricat ordinea timpului am crezut că visez... Nu ştiu cât bătea ora atunci când m-aţi chemat... că ceasul deja nu mai mergea.
(Pauză.) Un adevărat coşmar. Îl auzeam pe soldat când striga "Complot Maiestate! Complot!" şi nu puteam să cred.

Gregor: De ce n-ai venit să-mi spui că tot ce vorbesc sau mi se raportează se-aude peste tot?

Gogore: Am crezut că visez, Maiestate. Cum să cred că-i adevărat?

Gregor: (Lamentându-se.) S-audă tot omul de rând ce face împăratul... (Pauză.) Nu mai vine acel soldat?

Gogore: Trebuie să vină, Maiestate.

Gregor: E umed aici şi nu putem sta prea mult. Dcă nu vine, murim ca şobolanii! (Pauză.) Mai deschide o dată uşa aceea şi uită-te în jur...

Gogore: N-am cheie...

Gregor: Ce-ai făcut cu cheia?

Gogore: A luat-o soldatul!

Gregor: Soldatul?

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Cum să ia el cheia... Un Soldat Fără Nume! Dacă nu se mai întoarce?

Gogore: El a zis că se întoarce.

Gregor: (Nervos. Loveşte cu piciorul...) Ce-i cu arcuşul ăsta?

Gogore: E de la vioara la Papace.

Gregor: Şi vioara?

Gogore: A tras de ea ca un disperat şi n-am putut să i-o iau...

Gregor: Şi?

Gogore: Şi...

Gregor: (Aruncând arcuşul.) Nici nu ştim dacă s-a luminat! (Gogore priveşte tăcut.) Pune mâna aici să vezi că e umed... (Pauză.) N-o să mai avem nici lumânări ... şi şobolanii asta aşteaptă! (Pauză.) Ţi-ai visat vreodată copilăria? (Gogore aşează lucrurile în ordine... Nu răspunde. Termină şi se aşează în acelaşi loc.) O, copilărie... singurul lucru curat! Parcă văd când se scula tata înainte de răsăritul soarelui, îşi făcea rugăciunea şi pleca la câmp să lucreze. Eu mă ţineam după el pas cu pas. "Un pom de sădeşti- îmi spunea tata- îţi va aduce bucurie în suflet, chiar dacă rodul lui va fi mâncat de altcineva. Şi, poate, tu nici nu ştii de unde-ţi vine. Dar de sădeşti ură în sufletul oamenilor, se va-ntoarce înmiit spre tine, căci asta e legea universului, de-apururi." (Pauză.) Văd că se stinge lumânarea. Aprinde alta... (Pauză.) Am înţeles că nu-mi răspunzi, fiindcă eşti prea trist... dar nici nu vrei să mai execuţi nimic? (Pauză.) Nu mă face să cred că stau aici lângă un mort. (Pauză.) Gogore! (Lumânarea se stinge.) Aprinde o nouă lumânare... Gogore! (Agitat, în timp ce bâjbâie prin întuneric.) Gogore!!!


Scena 4

Interior. Camera mobilată simplu.

La o masă, Arat, Dalario, Patrin, Garot.

Arat: (Îngrijorat.) Ce soldat să fi fost acela de-a intrat în biserică... Şi pe unde a intrat?

Dalario: Bine că n-aţi rămas singur în biserică după ce v-am adus tăbliţa de la zeţărie, că acolo vă omora.

Arat: (Speriat.) Aşa a şi zis!... Că oricare ar fi fost, murea cu el de gât. Să-mi pierd viaţa!... Iar dumneata, generale, să n-ai o evidenţă clară a soldaţilor...

Garot: Evidenţă avem, că de-aia lucrăm în armată, dar cât a vorbit cu Gregor nu i-a pronunţat măcar o dată numele. De parcă acel soldat n-ar fi avut nume!

Arat: Oront a dispărut... Cine să mai creadă că o să se mai întoarcă?

Garot: Îl scoatem noi de unde e...

Arat: Scoţi? Doar ce mi-ai spus că Gregor l-a înfundat pe rivalul lui, Oramov, în câteva minute, de parcă nici n-ar fi fost!

Dalario: Cine să fie în tunel, acum, de nu-l puteţi deschide, generale?

Garot: Nu ştiu. Încercăm să-l deschidem. Intrarea principală e încă blocată.

Arat: Eu sunt frământat, fiindcă aveam şi eu o intrare din biserică, prin tunel, direct la palat, şi-acum...

Patrin: Eu ţi-am spus să nu faci acea legătură... Şi m-a costat şi-o sumă fabuloasă!

Arat: (Înecându-se.) Ce,-au fost banii tăi?

Patrin: Au fost banii statului!

Arat: Şi vorbeşti despre tine de parcă tu ai fi statul!...

Patrin: Ştiu eu ce spun!

Arat: Spui prostii!

Patrin: La vremea când îi pupai mâna lui Gregor nu mai spuneam prostii!

Arat: Iată Iuda cum vorbeşte!...

Dalario: N-are rost să vă certaţi acum. Ce s-a făcut sau indiferent cât s-a cheltuit, a fost conform unor legi financiare aprobate de guvern.

Patrin: Ce legi, domnule! Cine ar fi putut să-i aprobe preotului să-şi facă o potecă subterană de la biserică la palat? Am dat aprobarea de fonduri ca între noi... Şi-asta că stătea cu Gregor nas în nas, toată ziua.

Arat: (Sărind ca ars.) Numai mie mi-ai dat fonduri...

Patrin: I-am dat şi generalului...

Garot: Cum să-mi dai mie... Fondurile, toate câte au fost, au fost pentru armată, să nu zic că, de fapt, nici n-au fost fonduri ci bacşişuri rămase-n buzunarul guvernului, după ce vedea că nu mai are pe ce cheltui şi acel mărunţiş!

Dalario: Ce s-a făcut, s-a făcut... Legea însă n-a murit!

Patrin: Care lege, domnule? Eu cel puţin am curajul să vă spun că dacă ar fi fost să fiu judecat conform legilor, ar fi trebuit zi de zi să fiu anchetat, condamnat sau executat, după caz. Dar celor care m-au forţat să le umflu buzunarele de bani iar acum m-acuză, le doresc să nu fie anchetaţi sau condamnaţi, ci, numai o dată, împuşcati!

Arat: Şi-a ieşit din minti, Iuda! Uită-te la el cum vorbeşte...

Dalario: Să nu mai vorbesc de lege. Îmi îngădui să vă cer să vă răfuiţi altădată, fiindcă acum trebuie să formăm un nou guvern...

Arat: Mie mi-e că ne ia ca din oală!

Garot: Cine, Înălţimea Voastră?

Arat: Cum cine, dacă dumneata nici intrarea principală de la tunel nu poţi s-o desfaci? Precis, Gregor cu oamenii lui e acolo!...

Dalario: Câţi oameni să aibă cu el, generale?

Garot: Nu ştiu, domnule avocat... Azi noapte am fost şocat, când am auzit că tocmai un soldat m-a trădat.

Arat: Ne-a trădat pe noi! Pe dumneata te-a prostit! Cum îţi explici că un soldat, zile de-a rândul, a fost liber şi instruit în aşa fel că pas cu pas ne-a urmărit şi-a reuşit chiar să ne fure planul?

Garot: V-am purtat respectul, chiar dacă înclinaţiile mele religioase sunt sumare...

Arat: Şi, ce, nu te-am lăsat eu să ţi le adânceşti?

Garot: M-am referit la faptul că eu port uniformă militară.

Arat: Şi, ce, este a dumitale?

Garot: Îmi îngădui să spun că armata apără statul.

Arat: Ce-i statul? Azi e, mâine nu mai e! Credinţa nu-i creată pe perioade, e eternă, domnule.

Patrin: (Puţin agitat.) Cum să nu-i sar la gât Sfinţiei Sale, când îl aud cum vorbeşte!...

Garot: O să-şi dea seama că a greşit!

Patrin: N-are rost să înşir acum câte alte favoruri financiare i-am făcut...

Arat: Şi, ce, lui Dalario nu i-ai dat? Nu i-ai făcut vilă din banii statului?... Iar acum îi trage că legea n-a murit... Numai credinţa nu moare, domnule avocat!

Dalario: (Calm.) Deci ne acuzăm între noi, fără să facem nici un progres. S-avem deja curajul de-a spune că n-ar mai fi nici o fiinţă corectă printre noi?

Patrin: Ba da. Întâmplător însă, nu face politică!

Arat: De-asta-i cinstită!

Dalario: Cine-i...?

Patrin: Dintre cei pe care-i cunosc, numai Relina nu şi-a arătat niciodată interesul pentru bani sau putere politică.

Arat: Împărăteasa? A fugit Gregor... să-şi ia şi ea tălpăşiţa!

Relina: (Intrând pe uşă, urmată de Soldatul Fără Nume, înarmat.) Nu pot pleca, Inălţimea Voastră! Şi nici Gregor n-a plecat! V-aşteaptă! (Făcându-le semn să se ridice.) Nu vă recomand să vă folosiţi armele!

Arat: (Disperat.) Am spus eu că am fost trădaţi! Unul din voi a trădat!... Ori ăsta care zice că legea n-a murit, ori ăla care zice că apară statul! (Lui Patrin în timp ce acesta-l înghionteşte.) Nu mă înghionti, Iuda, că nici tu nu eşti curat!

Garot: Eu sunt om de onoare!...

Arat: (Ironic.) Şi dacă eşti aşa de onoarabil, noi de ce te-am mai urmat până aici?

Garot: Nu mă plâng şi nici nu regret de ce-am făcut!

Arat: Şi, ce, eu m-aş plânge sau aş regreta dacă m-aş simţi apărat?

Garot: Dar cine, Sfinţia Ta, de Trupul Cel Etern v-a depărtat?

Arat: (Furios.) O lămurim noi şi pe-asta! (Intorcându-se spre Relina.) Am greşit... Asta e... (Relina însă nu răspunde. Aprinde câteva luminări şi le aşează într-un policandru.) Acum n-o să ne omorâm înte noi!

Dalario: (Calm.) Repet... Legea n-a murit!

Arat: (Încurajându-se.) Cum să moară legea? Altfel ar fi anarhie peste tot!

Dalario: Să vedem conform căror acte suntem încriminaţi... Ori o asemenea ambuscadă se poate întoarce ca un bumerang împotriva celor ce-au organizat-o. (Lui Garot.) Îţi este, generale, atât de greu, să-i ceri acestui soldat rebel să-şi vină-n fire? (Luînd loc pe scaun.) Ori vrei să vezi cum îl dezarmez într-o secundă?

Patrin: (Făcându-i semn lui Dalario să nu mai continue. Supus. Relinei.) Maiestate... vistieria nu-i goală. Ştiu că împăratul a fugit şi-a luat tot ce a putut, lăsându-vă, să zic aşa, într-o situaţie puţin mai neplăcută. Dar istoria trădării e-atât de veche, încât ne pare că nici nu ar avea un început. Deci, eu nu acestui aspect i-am acordat atenţie, ci, auzindu-l doar, m-am străduit să pun deoparte tot ce-am crezut că ţine de condiţia unei împărătese.


Relina: (Ii face semn soldatului să stingă lumina.) Tot ce aţi fi vrut să spuneţi ştiu că nu aţi spus. Însă nu-i timp acum... Odată cu lumina s-a întrerupt şi staţia radio şi nimeni să v-asculte nu mai poate. Gregor v-aşteaptă, îi este frig... şi altădată vom vedea noi ce altceva, pe suflet, vă apasă.


Garot: Soldat, execută ordinul! Gregor e închis în subterana dintre biserică şi palat!

Soldatul salută. Face semn celor trei să-l urmeze. Patrin şi Dalario privesc în jur şi nu le vine să creadă.

Arat: (Pierzându-se.) Am spus eu cine e trădătorul!

Relina: Nu generalul Garot v-a trădat, ci timpul! Ar fi trebui să ştiţi că Istoria Lumii n-are vreo altă şansă decât să se schimbe.

Lumina se stinge.

SFÂRŞIT 

Niciun comentariu: